ASOCIAȚIA NEWCO ȘI AMICII

Misiunea noastră are ca prioritate crearea unei punți de legătură între persoanele cu dizabilități și societate. Scopul nostru este acela de a forma legături interumane deschise dialogului și comunicării, să fim sprijin celor care au nevoie de ajutor și îndrumare, dar în același timp să fim călăuza, celor care vor să ne cunoască

CATALOG DE CRACIUN 2017

POVEȘTILE NOASTRE

Hoky îi reprezintă pe membrii Asociației Newco & Amicii. Luându-l pe Hoky acasă, îi ajuți pe Flore V, Alin T, Gabi S, Ghery S, Alin C și pe Milan S să aibă un venit decent și o viață mai bună.
Ei sunt cei care, chiar dacă trăiesc o viață cu dizabilități, fac tot posibilul să muncească, sunt oameni pe care Asociația i-a îmbrățișat și cărora le-a oferit un loc de muncă stabil, sunt oameni care vor beneficia de ajutorul tău.

 Scopul Asociației “NEWCO și AMICII” cuprinde mai multe componente, bazate pe anumite principii:

UMANITAR

• sprijinirea persoanelor cu dizabilități de ordin fizic și psihic, a celor care fac parte din categorii defavorizate și persoanele cu nevoi speciale, precum și a familiilor acestora în vederea integrării în societate, pe baza principiului egalității de șanse;
• prevenirea și combaterea discriminării persoanelor din grupurile țintă, prin încurajarea acceptării de către membrii societății a acestor persoane ca parte a diversităţii umane şi a umanităţii;
• respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, a libertăţii de a face propriile alegeri şi a independenţei persoanelor din grupurile tinta;

SOCIAL

• sintetizarea problemelor cu care se confruntă aceste persoane, în vederea acordării de soluții;
• egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;
• libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi a formelor de suport de care beneficiază;

FILANTROPIC

• Organizarea de evenimente, campanii, etc, în vederea obținerii de fonduri pentru susținerea scopului societății.
Asociaţia NewCo şi Amicii este o entitate non-guvernamentală care oferă oportunităţi de muncă, formare profesională şi promovarea persoanelor cu dizabilităţi şi funcţionează ca Unitate Protejată Autorizată, autofinanţându-se prin desfăşurarea de activităţi comerciale, de producţie şi distribuţie a unei game variate de produse, predominant echipamente de lucru, produse de curăţenie şi igienizare de înaltă calitate cu aplicaţii în toate segmentele industriale.

„Ia-mă acasă. Gestul tău mic înseamnă un ajutor mare.”

Overcomer

Prin Campania ‘Ursulețul Hoky’ derulată de Asociația NewCo și Amicii (Facebook.com/AsociatiaNewcoSiAmicii – partener Fantasticul Banat), operatorii din industria hotelieră și a turismului pot achiziționa produse Ho.Re.Ca astfel contribuind în mod direct la menținerea și crearea unui loc de muncă pentru persoanele cu dizabilități și nevoi speciale!

CONTACT

MOȘNIȚA NOUĂ 390, TIMIȘ
0256 393 626

SOCIAL