Povestea 5 – Alin Chiriac

În orice țară democratică dreptul la muncă este un drept fundamental al oricărui cetățean. În România, libertatea de a munci este garantată chiar de Constituție. Libertatea de a munci este un drept, în schimb
posibilitatea de a fi angajat nu este o obligație. Fiecare angajator își rezervă dreptul de a avea acei angajați pe care și-i dorește. Din acest motiv, se poate întâmpla ca integrarea în muncă să fie o corvoadă, să fie un chin. Cu asemenea dificultăți se confruntă mai multe categorii de oameni, dintre care, cel mai mult, persoanele cu dizabilități.

Într-o astfel de situație se găsea și Alin Chiriac. Alin este un tânăr, care a avut neșansa să se nască fără unul dintre simțuri: auzul. El nu poate percepe niciun sunet, având parte de surditate completă ale ambelor urechi. Situația sa, precum a oricărui om, care se naște cu surditate completă, duce inclusiv la mutism. Astfel, copilul Alin a venit în această lume și, la fel ca alți copii surdo-muți, a fost privat de cel mai puternic instrument de exprimare din punct de vedere socio – uman: capacitatea de a vorbi.

Timpul a trecut, copilul Alin a devenit tânărul Alin, un tânăr dornic să aibă propriul venit, propriul salar. A venit în Timișoara, s-a cazat la un unchi și a început să își caute de lucru. În primele zile provocarea majoră pentru Alin a fost să participe la interviuri.

S-a aranjat. S-a îmbrăcat frumos și, la pas, cu cv-ul în mână s-a plimbat prin oraș. În cale îi apare o spălătorie auto. Intră în curte. Vede doi tineri care spălau mașini. Se apropie de unul dintre ei. Încearcă să îi explice că își caută de lucru, dar nu are cum să se înțeleagă cu el. Băiatul nu știe să comunice prin semne, Alin nu poate să comunice prin cuvinte. După câteva momente, apare un domn și se îndreaptă spre el. Alin îi dă cv-ul. Persoana este chiar patronul spălătoriei. Se uită la cv, se uită la Alin, iar la cv, iar la Alin. Înțelege despre ce este vorba. Doar că nu avea nevoie de alți angajați. Îi dă înapoi cv-ul și îi arată ieșirea.

Prima încercare, primul eșec. Seara se întoarce acasă. Adunase deja 4 refuzuri.

Trece și a doua zi și nimic. Trece și a treia, trece și a patra, trece și săptămâna și tot nimic. După 26 zile, Alin a adunat peste 70 refuzuri. Rezervorul de motivație se golește. Energia se transformă în frustrare. Entuziasmul se transformă în dezamăgire. Seară, la cină, unchiul său îl privește cu milă. Alin îi evită privirea. Stomacul i se strânge. Nu se atinge de mâncare și rămâne privind fix într-un punct. Tăcerea sa exterioară nu poate prezenta tumultul interior. Mergând în camera lui simte o durere ușoară în piept. Respirația îi este rară, privirea pierdută. O lacrimă se prelinge încet pe obrazul drept. Alin o șterge cu dosul palmei și se întinde în pat. La un moment dat aude o bătaie ușoare în ușă. Se ridică. Deschide și o vede pe micuța sa nepoțică. Este în picioarele goale, îmbrăcată în pijama. Strânge un ursuleț alb la piept. Îl privea cu ochii săi mari. Întinde brațele spre el. Alin o ridică și o îmbrățășează. Micuța îi oferă ursulețul și îi spune „ia-l pe ursache cu tine în noaptea asta”. Alin zâmbește ușor. O pupă pe frunte, apoi ia ursulețul și îi mulțumește prin limbajul semnelor. O lasă pe parchet. Nepoțica se întoarce și se îndreaptă spre camera ei. Alin închide ușa. Se întinde iarăși în pat și pune ursulețul lângă el. Nici nu își dă seama când adoarme.

În ziua următoare unchiul său află că Asociația Newco & Amicii face angajări. Ajungând acasă îi transmite lui Alin să vină cu el. Împreună s-au îndreptat spre sediul Asociației. Alin avea și cv-ul la el. Un cv mototolit, ca urmare al ultimelor zile de căutări. Intră singur și este întâmpinat de un tânăr. Acesta îl salută în limbajul  semnelor. Uimit peste măsură, Alin începe o conversație fără cuvinte, doar cu ajutorul gesturilor. Este poftit într-un birou și începe primul său interviu. În ochii lui Alin se vede entuziasmul momentului. Este pe cât de bucuros, pe atât de emoționat. După o discuție silențioasă de 25 minute, află că a trecut interviul și că poate începe chiar a doua zi. A fost uimit să afle că va fi angajat. Nu îi venea să creadă. Când iese, se duce în fugă la unchiul său și îl strânge cu putere în brațe.

În ziua următoare, la ora 7:30, Alin se găsește în fața porții principale. Portarul se uită la el și nu știe dacă să îl lase înăuntru sau nu. Alin zâmbește bucuros și îi arată hărtia semnată și ștampilată din ziua precedentă. După câteva minute își începe prima zi ca angajat din viața sa. În primele ore află că va lucra în cadrul depozitului de produse și materiale HoReCa. Când intră în hala imensă, Alin încremenește. Face
ochii mari, gura îi este căscată, clipește rapid. Nu mai văzuse în viața lui atâtea produse unul lângă celălalt. Se uită în stânga, se uită în dreapta și nu știe de unde să înceapă. Colegii îl priveau zâmbind. Îi prezintă
configurația depozitului, unde își are locul fiecare produs precum și alte detalii legate de munca lui. Alin, pe cât de atent, pe atât de dornic de învățare este. După câteva ore, își dă seama ce are de făcut și devine
foarte util echipei.

Ceea ce poate părea dificil pentru o persoană cu dizabilități, lui Alin i s-a potrivit ca o mănușă. În foarte scurt timp este integrat în echipă. Aici a descoperit un grup de oameni deschiși, plini de viață și dornici să
se ajute reciproc. De aceea el a devenit membru și angajat stabil în cadrul Asociației, acesta fiind singurul loc de muncă pe care l-a avut până în prezent. Pentru el, fiecare zi reprezintă împlinirea dorinței de a fi pe
propriile picioare.

Chiar dacă în România, persoanele cu dizabilități se confruntă cu probleme majore în a deveni angajați, Asociația Newco & Amicii a reușit să transforme imposibilul în posibil și l-a îmbrățișat pe Alin. Povestea lui Alin se leagă de povestea Asociației, precum și povestea Asociației se leagă de povestea lui.